Morph Parfum România
lei 0

Coș

  • Nu ai niciun produs în coș.
Continuă cumpărăturile
Istoria parfumului: o călătorie în jurul lumii, printre arome și povești

Istoria parfumului: o călătorie în jurul lumii, printre arome și povești

Parfumul nu este doar un produs cosmetic sau un accesoriu, ci o semnătură olfactivă, o amprentă personală subtilă, dar persistentă, ce te învăluie mai întâi pe tine și apoi pe cei din jur, provocând simțuri și evocând amintiri.

Un parfum poate spune multe lucruri despre tine, fără niciun cuvânt, lăsând la vedere o parte din esența personalității tale: rafinament sau forță, eleganță sau exuberanță, simplitate sau complexitate. Astfel, el trebuie ales cu grijă și atenție, tot așa cum este făurit în laboratoarele artizanilor, de atâtea mii de ani.

1. Istoria parfumului – de la începuturi, până astăzi

Istoria parfumul nu putea începe decât în inima misticismului, între mister și legendă, acolo unde omul și divinitatea își dau întâlnire prin ritualurile sacre.
Primele dovezi ale utilizării parfumului ne poartă în urmă cu milenii, în civilizații antice precum Egiptul, Mesopotamia și Cipru, unde parfumul nu însemna doar plăcere olfactivă, ci o punte de legătură cu divinitatea, o ofrandă adusă zeilor, un simbol al puterii și al nemuririi.

1.1. Primul parfum din lume – o poveste fermecătoare

Parfumul modern se spune că a apărut pentru prima dată în Ungaria, în anul 1370, creat la cererea reginei Elisabeta a Ungariei. Aceasta dorea un parfum special, pentru a-l seduce pe regele Poloniei. Planul se pare că a funcționat, căci cei doi s-au căsătorit mai târziu. Cunoscut ca „Apa ungurească” sau „Apa Reginei Ungariei”, acest parfum era un amestec de esențe de rozmarin, considerat a avea și proprietăți terapeutice.

Primele recipiente folosite pentru a păstra uleiurile și esențele aromatice erau vase simple, realizate din materiale naturale: piatră, ceramică arsă și lemn sculptat și etanșat cu rășini. În Cipru, s-au descoperit vase de ceramică vechi de aproape 4000 de ani, care conțineau urme de parfum. De-a lungul timpului, sticluța de parfum a evoluat, devenind din ce în ce mai sofisticată. După ce romanii au perfecționat tehnica fabricării sticlei, parfumurile au început să fie vândute în sticluțe elegante și transparente. În timpul Renașterii, Veneția a devenit un centru important al producției de sticlă, iar sticluțele de parfum venețiene erau renumite pentru frumusețea și eleganța lor.

Astăzi, ele sunt adevărate bijuterii, create de designeri celebri și realizate din sau cu materiale prețioase. Adevărate opere de artă, ce reflectă personalitatea parfumului și stilul brandului, devin o expresie a luxului, rafinamentului și creativității.

1.2. Originea parfumului: cum a început povestea Morph?

Dovezi istorice din întreaga lume, vechi de mai bine de 4000 de ani, ne arată cum povestea parfumurilor a început în paralel în mai multe culturi. Cu toate că nu putem ști cu exactitate când și unde a apărut primul parfum, vedem cum fascinația aromelor a făcut dintotdeauna înconjurul pământului.

Morph Parfum este o casă de parfumuri de nișă, cu o poveste fascinantă. Brandul s-a născut din dorința de schimbare și inovație a fondatorului său. Andrea Angelino, fiul unui muncitor siderurgic, a simțit că destinul său și așteptările familiei nu se potriveau. În loc să urmeze o carieră juridică, a ales să-și exploreze pasiunea pentru parfumuri, deschizând o mică parfumerie în Napoli, în 2002. Interacțiunea directă cu clienții i-a oferit o înțelegere profundă a pieței și a dorinței acestora pentru parfumuri rafinate și unice. Astfel, a simțit nevoia unei schimbări, a unei „metamorfoze” în lumea parfumurilor. Și așa, într-o zi călduroasă de octombrie, a luat naștere Morph Parfum, numele reflectându-i întocmai esența: transformare, evoluție și o permanentă căutare a inovației.

Andrea Angelino și-a format o echipă de excepție: un artist optic, doi parfumieri renumiți (unul italian, unul francez) și doi specialiști în marketing. În centrul viziunii sale se aflau creativitatea și experiența: combinându-le, acesta urmărea să satisfacă cererea de parfumuri rafinate pe care o identificase în piață.

Apoi, a apărut și sticluța cu designul caracteristic, o creație a lui Bormioli Luigi – cu un corp rotativ, simbolizând metamorfoza.

LES EXCLUSIFS - MORPH MIYAZAWA PARFUM

De la mica parfumerie din Napoli, Morph Parfum s-a extins la nivel global, fiind astăzi prezent în mai multe țări din lume, prin intermediul distribuitorilor și magazinelor online.

1.3. Cine a inventat parfumul, așa cum îl știm astăzi?

Deși parfumurile există de mii de ani, conceptul de parfum modern, așa cum îl cunoaștem noi astăzi – un amestec de uleiuri esențiale și alcool –  a apărut mult mai târziu.

„Apa Reginei Ungariei” a devenit rapid faimoasă în întreaga Europă, fiind considerată un elixir al tinereții și un simbol al rafinamentului. Rețeta sa a fost păstrată secretă timp de secole, fiind dezvăluită abia în secolul al XVIII-lea. Inovația majoră a acestui parfum a fost utilizarea alcoolului ca bază. Alcoolul permite o mai bună difuzare a parfumului și o persistență mai mare pe piele.

Următorul pas major în istoria parfumului a fost dezvoltarea industriei parfumurilor în Franța, începând cu secolul al XVI-lea. Orașul Grasse din sudul Franței a devenit un centru important al producției de parfumuri, datorită climatului său mediteranean, propice cultivării florilor. Aici s-au dezvoltat noi tehnici de extracție a uleiurilor esențiale și s-au creat parfumuri celebre. Unele dintre aceste tehnici sunt folosite și astăzi.

Morph Parfum combină tehnici tradiționale și moderne de extracție pentru a crea parfumuri de nișă cu arome complexe și unice. Indiferent de tehnică, brandul are un angajament ferm față calitate, autenticitate și puritatea ingredientelor.

2. Istoria parfumurilor Morph: primele colecții și cele mai recente creații

În fiecare cultură, istoria parfumului a avut un parcurs distinct și o importanță aparte, dar nu a lipsit. Așa cum grecii  credeau că parfumul are puteri afrodiziace și că poate stimula creativitatea, se spune că regina Cleopatra folosea parfumuri pentru a-și seduce amanții. Corăbiile ei aveau pânzele îmbibate în parfumuri, astfel încât aroma să o preceadă la sosire. Egiptenii credeau că parfumul îi poate ajuta să ajungă în viața de apoi, motiv pentru care foloseau cantități mari în procesul de mumificare, iar chinezii îl utilizau în scopuri medicinale, creând diverse remedii pe bază de plante aromatice.
De asemenea, ayurveda, medicina tradițională indiană, utilizează parfumurile pentru a echilibra chakrele și a vindeca diverse afecțiuni. Napoleon Bonaparte era un mare amator de parfumuri, folosind până la 60 de sticle de colonie pe lună. Se spune că își parfuma chiar și cizmele și că avea mereu la el o sticluță de colonie, pe care o folosea pentru a-și împrospăta mâinile și fața.

În istoria Morph Parfum, se poate spune că au existat „trei perioade”, fiecare reprezentată printr-o colecție distinctă de parfumuri.

  • Gama Les Exclusifs este prima gamă de parfumuri creată de Morph. Ingredientele rare folosite în obținerea acestor parfumuri sunt expresia misiunii Morph de a crea combinații olfactive avangardiste, unice. Notele de de lemn de santal, oud, ambră gri, iris, trandafir de Damasc, vanilie de Madagascar și patchouli se regăsesc în diverse combinații, oferind o experiență olfactivă complexă și sofisticată.
    N.8, spre exemplu, este o călătorie olfactivă prin timp, cu note de iris, trandafir de Damasc și vanilie de Zanzibar. A 21 este excentric și sofisticat, cu note de osmanthus, coacăze negre și vanilie de Madagascar, iar Too este misterios și seducător, cu note de patchouli, mirt și ambră.
  • Gama de parfumuri Luxury este cea de-a doua. După cum sugerează și numele, a fost creată special pentru celebrarea luxului și opulenței. Sunt intense, seducătoare și memorabile, create pentru cei care vor să lase o impresie puternică. Colecția Luxury explorează o varietate de note, de la cele orientale și lemnoase la cele florale și fresh, creând parfumuri cu personalitate și o aură sofisticată.
    Cruda, spre exemplu, este un parfum inspirat de o poveste de dragoste pasională, cu note de trandafir de Damasc și ambră gri. Vapor este un parfum rebel și liber, cu note de fructe roșii, citrice și bujor, iar Nudo este misterios și provocator, cu note de frunze de coca, tămâie și cashmeran.
  • Cea mai nouă colecție de parfumuri, Ice, semnată de Douglas Moresl, ascunde o explozie de prospețime și energie. A început cu 3 parfumuri fresh, ce evocă senzații primordiale, perfecte pentru zilele călduroase de vară sau pentru cei care preferă aromele revitalizante.
    Recent, a fost completată de Gate 17: un parfum care invită la explorarea unor noi orizonturi olfactive. Gate 17 este un parfum aromatic-acvatic, cu note de bergamotă, ceară de albine, flori albe, note marine, iris, mosc, lemn de cașmir, ambră, vanilie și vetiver. Este complex și sofisticat, perfect pentru cei care caută o experiență olfactivă unică.

LUXURY COLLECTION - MORPH PURE SOUL PARFUM

Studiile au arătat că există o legătură între parfumul pe care îl alegem și personalitatea noastră. De exemplu, persoanele extrovertite preferă parfumuri florale și fructate, în timp ce persoanele introvertite optează pentru parfumuri lemnoase și orientale. În plus, s-a descoperit că mirosul este strâns legat de memorie și emoții. Așa se explică cum un anumit parfum ne poate transporta instantaneu în trecut, evocând amintiri puternice și sentimente uitate.

Filosofia Morph Parfum se bazează, înainte de toate, pe patru valori:

  1. rafinare: produsele trebuie să aibă o calitate înaltă și să fie create cu materii prime atent selecționate;
  2. unicitate: structurile olfactive inedite oferă o experiență senzorială memorabilă;
  3. inovație: o permanentă căutare a noului și a neașteptatului în lumea parfumurilor;
  4. autenticitate: fiecare produs este verificat prin Certilogo – o garanție a originalității.

„MORPH, where scent metaMORPHoses”, motto-ul brandului Morph, reflectă perfect nu doar esența acestuia, ci a întregii industrii. Astfel, istoria parfumului continuă să se scrie, alături de fascinația din spatele acestor elixire ce ne îmbată simțurile. Parfumurile ar trebui să fie o continuă metamorfoză, evoluând pe piele și dezvăluind noi fațete ale personalității purtătorului.

3. Parfumurile – istoria tehnicilor ce inspiră și astăzi parfumierii

De-a lungul istoriei, parfumierii au fost adevărați alchimiști ai aromelor, explorând și perfecționând diverse tehnici, pentru a extrage esența olfactivă magică a naturii și a o transforma în parfumuri încântătoare.

Influența Greciei Antice asupra lumii parfumurilor este incontestabilă. Multe dintre ingredientele și tehnicile utilizate de greci sunt folosite și astăzi în industria parfumurilor. Mai mult, idealul grec al frumuseții și al armoniei continuă să inspire creatorii de parfumuri din întreaga lume.

  1. Enfleurage este o tehnică originară din Egiptul Antic, perfecționată în Franța, în secolul al XVIII-lea. Florile proaspete sunt așezate pe un strat de grăsime animală purificată, care absoarbe treptat uleiurile esențiale. Grăsimea parfumată este apoi spălată cu alcool, pentru a extrage absolutul – o substanță extrem de concentrată și parfumată. Deși este o tehnică laborioasă și costisitoare, enfleurage este încă folosită, pentru a extrage esența delicată a unor flori fragile, precum iasomia și tuberoza.
  2. Macerarea este o tehnică străveche, folosită încă din Antichitate. Materialele vegetale sunt înmuiate într-un solvent (apă, ulei sau alcool), cu scopul de a se extrage compușii aromatici. Macerarea este și astăzi utilizată pentru a extrage parfumul din ingrediente precum vanilia, ambra gri și rășinile.
  3. Dezvoltată de arabi în secolul al VIII-lea, distilarea a revoluționat arta parfumurilor. Materialele vegetale sunt încălzite într-un alambic, iar vaporii de apă antrenează uleiurile esențiale. Vaporii sunt apoi condensați, iar uleiul esențial este separat de apă. Distilarea este cea mai comună metodă de extracție a uleiurilor esențiale din plante aromatice, flori și lemn.
  4. Exprimarea este folosită încă din Antichitate, în special pentru extragerea uleiurilor esențiale din citrice. Cojile fructelor sunt presate mecanic, pentru a elibera uleiurile esențiale. Tehnica este încă folosită, pentru a obține uleiuri esențiale de bergamotă, lămâie și portocală.
  5. Extracția cu solvenți volatili este o tehnică dezvoltată în secolul al XX-lea, ce permite extragerea parfumului din materiale delicate. Solvenții volatili cu care sunt tratate materialele vegetale dizolvă compușii aromatici. Solventul este apoi evaporat, iar în urma lui rămâne un concentrat parfumat.

Morph Parfum folosește tehnici de extracție dintre cele enumerate, pentru a crea diversitatea olfactivă a colecțiilor sale, în special distilarea cu abur, extracția cu solvenți și enfleurage.

Cele 8 parfumuri din colecția Morph Les Exclusifs, sunt extrase la rece, din ingrediente de cea mai înaltă calitate. Acest proces delicat păstrează intacte proprietățile olfactive ale ingredientelor, rezultând parfumuri cu o aromă pură și naturală. Les Exclusifs utilizează ingrediente rare și prețioase, iar extracția la rece contribuie la exclusivitatea și complexitatea acestor parfumuri. Datorită rarității ingredientelor și a procesului de extracție meticulos, sunt produse în ediții limitate, ceea ce le sporește valoarea și unicitatea.

Parfumierii contemporani, inclusiv cei de la Morph Parfum  continuă să fie inspirați de aceste tehnici tradiționale, pe care le adaptează și le combină cu tehnologii moderne pentru a crea parfumuri inovatoare și sofisticate.

Parfumul a fost dintotdeauna asociat cu frumusețea, dragostea, magia și divinitatea. De la dorința de a crea frumosul, până la cea de a seduce, parfumurile au fost și rămân până astăzi o armă secretă. Nu mai sunt poțiuni vindecătoare, însă rămân elixire magic, ce fascinează, învăluie și inspiră.

Alege-le cu atenție, căci pot spune despre tine lucruri pe care nici nu le bănuiești.

Descoperă recomandările specialiștilor noștri

Fii parte din comunitatea noastră online!

Părerea clienților

Publicat pe Google Google
Muhammad Usman Aslam profile picture
Muhammad Usman Aslam
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Really outstanding perfumes you can't imagine morph is really fantastic
Publicat pe Google Google
Irinel Nita profile picture
Irinel Nita
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Recomand!
Publicat pe Google Google
Gabriela Stanciu profile picture
Gabriela Stanciu
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Am descoperit parfumurile Morph în urmă cu doi ani. Sunt absolut încântată, miros excelent, persistent, într-un mixaj delicat și pătrunzător în același timp. Morph îmi “parfumează” zilnic starea de bine și confort. Mulțumesc personalului din magazin, în special lui Bogdan care, de fiecare dată când merg acolo, mă “răsfață” cu prezentări de produse noi. E super Profi, este exact “ce trebuie”.☺️
Publicat pe Google Google
Simona Marin profile picture
Simona Marin
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Super
Publicat pe Google Google
Irina Pietroc profile picture
Irina Pietroc
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Dacă nu era Andreea care a avut toată răbdarea cu mine, nu aveam acum în sfârșit parfumul cu care ma identific așa de bine. Mulțumesc mult. Recomand mai ales experiența în magazin. Mulțumesc mult Andreea!
Publicat pe Google Google
Denis-Florian Lixandru profile picture
Denis-Florian Lixandru
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
I had the absolute pleasure of being assisted by Andreea at the Morph perfume store in Bucharest, and it was one of the best fragrance experiences I’ve ever had. She offered me personalized counseling in choosing my next signature scent, taking the time to truly understand my preferences and guiding me through the collections with passion and expertise. As someone who has explored many luxury perfume boutiques in Belgium, including renowned stores like Skins, I can say with confidence that this experience was on the same level – if not beyond. Andreea’s knowledge, warmth, and attentiveness made the visit not only memorable but also deeply enjoyable. For any perfume lover looking for something special, I wholeheartedly recommend visiting Morph and asking for Andreea. She transforms the process of discovering a fragrance into an unforgettable journey.
Publicat pe Google Google
Teona Delia Lupu profile picture
Teona Delia Lupu
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Domnisoare foarte amabile! Recomand! L.E. ii multumesc domnisoarei Andreea pt rabdare si ajutor in doua zile consecutive. De laudat atitudinea si profesionalismul staff.ului💕
Publicat pe Google Google
Catrina Elena profile picture
Catrina Elena
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
o experiență deosebită de fiecare dată când vizitez magazinul! recomand ❤️

Filtrare după